Despre
EPALE este o comunitate europeană multilingvă deschisă participării profesioniștilor din domeniul învățării adulților, inclusiv educatorilor și formatorilor care se ocupă de adulți, personalului de îndrumare și sprijin, cercetătorilor și personalului academic, dar și factorilor de decizie politică.
Platforma EPALE este finanțată prin programul Erasmus+ și este parte a strategiei Uniunii Europene de promovare a unor oportunități de învățare mai numeroase și îmbunătățite pentru toți adulții.
În acest sens, EPALE sprijină și întărește profesiile din domeniul învățării adulților. De asemenea, le permite membrilor să intre în legătură cu colegi din întreaga Europă și să învețe de la aceștia, prin postările de pe blog, forumuri și instrumentul de căutare de parteneri, la care se adaugă întâlnirile în persoană.
EPALE oferă o mulțime de informații exacte, de înaltă calitate și relevante pentru practicienii din domeniul învățării adulților. Cu timpul, tot mai mult astfel de conținut ar urma să ajungă să fie oferit de către membrii înșiși. Aflați mai multe despre cum vă puteți implica în comunitatea EPALE.
EPALE are o politică editorială robustă, care se concentrează și ea pe comunitatea de învățare a adulților. Dorim ca toți utilizatorii noștri să se simtă bineveniți pe site și să poată avea încredere în informațiile prezentate pe această platformă. Consultați declarația noastră integrală de politică editorială (PDF, 307 KB).
Gestionarea de zi cu zi a EPALE este asigurată de o echipă centrală de asistență, sprijinită de 37 de echipe naționale de asistență din întreaga Europă. Suntem hotărâți să vă implicăm în întregul proces de dezvoltare a EPALE, pentru ca platforma să răspundă așteptărilor dumneavoastră și să vă ofere ceea ce aveți nevoie pentru a fi la curent cu evoluțiile în materie de învățare a adulților din întreaga Europă.
Alăturați-vă acum celei mai mari comunități de învățare a adulților din Europa!
Platforma EPALE este finanțată în cadrul programului Erasmus+ prin Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură. Puteți contacta DG EAC prin e-mail la adresa eac-epale@ec.europa.eu sau prin poștă:
European Commission
Directorate-General for Education, Youth, Sport and Culture
Unit B.2 - Schools and multilingualism
Office: J-70 03/86
1049 Brussels
BELGIUM
De reținut: știrile, opiniile și resursele publicate pe site-ul EPALE nu reprezintă poziția Comisiei Europene.